„Doamne,...porunceşte-mi să vin la Tine pe ape”

Matei 14:22-29.

„Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui pe partea cealaltă, până va da drumul noroadelor.

După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înoptase, şi El era singur acolo.

În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.

Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.

Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au spăimântat, şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat.

Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu Sunt, nu vă temeţi!”

„Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.”

„Vino!” i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.”

Dacă citim cu atenţie pasajul acesta, vom descoperi două tablouri minunate, care au o încărcătură spirituală deosebită!

Mai întâi în versetul 23, vom observa că Învăţătorul, se retrăsese şi se afla pe munte în părtăşie cu Tatăl, şi spune Cuvântul, că era noapte!...

„După ce a dat drumul noroadelor, Sa suit pe munte să se roage, singur la o parte. Se înoptase, şi Domnul era singur.” v. 23.

În timpul acesta, ucenicii erau într-un alt tablou, pe mare, în furtună şi în întuneric.

Versetul 24 „În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.”

Între aceste două tablouri prezentate aici, există o legătură deosebită, care dă naştere unui alt tablou spiritual, profetic.

Şi anume, Biserica Domnului Isus, se găseşte în lume, pe marea acestei lumi, unde noaptea păcatului este grea şi unde furtunile celui rău, parcă sunt dezlănţuite, iar Domnul Isus Cristos S-a retras pe Tronul Harului să mijlocească înaintea Tatălui pentru ai Săi, care se luptă, pe această mare învolburată, în aparenţă singuri, aşa cum erau ucenicii în corabia lor pe mare.

Dar în realitate, prin Duhul Său Cel Sfânt, Domnul Isus umblă pe apele înfuriate, înfruntând valurile puternice şi certând vânturile care bat cu tărie în corabia noastră şi care ar vrea parcă să ia cu ele pe toţi aleşii Domnului.

Sau dacă nu pot să-i ia pe toţi aleşii, măcar pe unii dintre ei. Marcu 13:22 „ Căci se vor scula Cristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.”

Cel rău a lăsat întunericul peste lumea aceasta şi a deslănţuit furtuna împotriva bisericii Domnului.

Însă şi astăzi ca şi ieri şi astăzi ca şi mâine şi astăzi ca şi-n vremea ucenicilor, Domnul Isus, Mântuitorul ne porunceşte să venim la El umblând pe ape, pe deasupra valurilor, trecând prin furtuni, prin vânturi puternice, învigând ispitele, dar şi pe ispititorul...

„Veniţi la Mine” zice Domnul! „Şi vă voi da linişte şi odihnă.”

În mijlocul furtunii, în mijlocul mării, în mijlocul disperării, ucenicii L-au văzut pe Domnul venind spre ei şi le-a fost teamă şi au ţipat şi au zis:”Este o nălucă”, v. 26.

„Nu vă temeţi, nu vă înspăimântaţi”. zice Domnul!

De ce să-ţi fie teamă de împrejurări?

De ce să crezi în năluci? Când poţi să crezi în Adevărul care te face liber!

De ce să crezi în promisiuni deşarte, când poţi să crezi în Cel ce făgăduieşte şi împlineşte în acelaşi timp?

De ce să crezi în lucrurile pământeşti care sunt pieritoare, când poţi să crezi în cele cereşti care sunt veşnice?

„Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine”, Spune Domnul Isus...

Doamne! Măreşte-ne credinţa!

De multe ori nu recunoaştem glasul Domnului care zice duios: „vino la Mine.” De multe ori nu ne dăm seama de prezenţa Sa.

Şi de multe ori nu-nţelegem vânturile care ne stau împotrivă; de multe ori nu-nţelegem valurile care se ridică împotriva noastră şi ne punem întrebarea în gând sau poate cu glas tare:

De ce Doamne?

Dar de ce tocmai mie? Nu-nţeleg Doamne, este o taină pentru mine!

Şi-n toate acestea, teama, frica, pune stăpânire pe inimile noastre şi poate că nu ne face să ţipăm aşa cum au ţipat ucenicii, dar ne ascunde „drumul credinţei.”

Teama aceasta pe care ne-o provoacă împrejurările, ne face să nu mai vedem clar calea credinţei. Calea care duce spre cer. Calea care ne apropie de Domnul şi Mântuitorul nostru.

Şi Mântuitorul, plin de dragoste şi duioşie, ne spune fiecăruia dintre noi: „Vino la Mine.”

Doamne! Dar nu mai văd ieşirea, nu mai văd Calea!

Prin profetul Isaia, zice Domnul în capitolul 30:21: „Urechile tale vor auzi înapoia ta vocea care va zice: „Iată drumul, mergi pe el.”

Doamne, deschide-ne urechile, ca să auzim vocea aceasta.

„Vino la Mine”, zice Domnul, îţi arăt Eu calea şi tot Eu ţi-o luminez.

Ieşi din furtună, ieşi din mijlocul valurilor şi vino la Mine, unde este linişte, unde este pace şi bucurie în Duhul Sfânt.

Suflete drag Domnului! Eşti înconjurat de confuzie, de nesiguranţă, eşti copleşit de probleme?

Ascultă vocea „înapoia ta” care îţi spune: întoarce-te la punctul de plecare, întoarce-te la lumina pe care ai cunoscut-o la început, întoarce-te la Cruce şi aici vei descoperi Calea.

Calea mântuirii nu se sfârşeşte la cruce, ci abia aici începe!

Calea mântuirii nu se schimbă niciodată!

Calea cerului nu se abate niciodată de la traiectorie.

Şi puctul ei de plecare este Crucea Domnului Isus Cristos, Cel mort şi Înviat, Cel Înălţat la cer, Cel ce vine şi nu zăboveşte! A Lui să fie Gloria acum şi în vecii vecilor.

Tu şi eu, noi ne schimbăm; tu şi eu, noi ne abatem de la Cale, dar Calea rămâne statornică.

În cuvintele predicii acesteia, Duhul Sfânt, îţi spune ţie şi-mi spune mie: „Vino la Cruce şi ascultă vocea Celui care a fost ţintuit pe ea pentru tine şi care îţi şopteşte „înapoia ta”: „iată drumul, mergi pe el!”

Nu te abate nici la stânga nici la dreapta. Mergi drept pe el, mergi pe mijlocul cărării, şi la capătul ei vei descoperi ţinta ta.

Acolo, furtunile nu mai au nici o putere, acolo valurile au trecut demult, acolo vânturile potrivnice nu se mai suie niciodată. Acolo te aşteaptă Acela pe care L-ai iubit şi L-ai dorit aşa de mult şi L-ai căutat, de multe ori cu lacrimi, El este Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Nu-i aşa fraţilor că vrem să ajungem acolo?

Nu-i aşa că dorim să ieşim din mijlocul mării acesteia învolburate?

Doamne, ajută-ne!

Eşti la Crucea Domnului Isus Cristos, eşti din nou în lumina Sa, nu porni mai departe cu bagajul cu care ai venit.

Nu pleca mai departe fără să recunoşti cauza care te-a făcut să ajungi în mijlocul mării în furtună.

Nu pleca mai departe fără să-ţi fi depus tot trecutul tău la picioarele Domnului.

Nu pleca mai departe fără să omori acolo la cruce toată firea care te-a dus la desnădejde, în mijlocul apelor învolburate.

Mărturiseşte-I Domnului toată starea ta, toată povara ta, toate viciile tale...

Spune-I Mântuitorului, aşa cum I-a spus Petru în mijlocul valurilor: „Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!”

Frate şi soră! Eşti cumva în mijlocul întunericului? Şi acest întuneric te apasă şi te înspăimântă?

Strigă la Domnul: „Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!”

S-au ridicat împotriva ta, parcă toate valurile potrivnice?

Strigă către Domnul: „Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine chiar dacă apele îmi sunt portivnice!”

Şi să ştii că Cel ce se roagă pe Muntele lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru tine, este aici cu tine, umblând pe ape, Stăpân asupra valurilor şi asupra vânturilor şi când îţi va auzi glasul tău, îndurerat, disperat, îţi va spune cu vocea Lui dulce şi blândă: „Vino”, „vino la Mine şi vei primi pacea de care ai atâta nevoie astăzi.”

Fraţi şi surori, noaptea a venit, şi chiar dacă mai este puţin din ea, vântul suflă turbat, valurile se ridică cu putere şi odată cu ele parcă totul ne stă împotrivă.

Dar înainte de a potoli valurile şi mai înainte de a linişti vânturile, Domnul Isus Cristos ne porunceşte să umblăm pe ape, dar nu oriunde, nu în derivă, ci ne porunceşte să venim la El.

Şi să stiţi, că în porunca Domnului, în cuvintele Sale, avem şi tăria de a asculta dar şi tăria de a învinge pericolele. În cuvintele Mântuitorului avem tăria de a răzbi şi puterea de a ieşi biruitori.

„Îndrăzniţi, nu vă temeţi, pentru că Eu sunt, Zice Domnul.”

În Numele Domnului Isus Cristos, să ieşim din „corabia” noastră şi să mergem pe ape să-L întâmpinăm pe Mirele care va întinde mâna Lui cu care ne va apuca şi ne va izbăvi.

„Nu te teme”, „îndrăzneşte”, „vino la Mine” zice Domnul!

Ce cuvinte frumoase!

Ce cuvinte încurajatoare!

În mijlocul mării învolburate, în mijlocul problemelor de tot felul, Domnul Cel viu îţi spune: „nu te teme”, întinzându-ţi mâna ca să te izbăvească.

Este bine să asculţi vocea aceasta „înapoia ta”, care îţi spune „Iată drumul, mergi pe el”, nu te mai lupta în furtună, nu mai umbla prin întuneric, ci umblă în lumina Mea zice Domnul, unde este pace, linişte şi bucurie în Duhul Sfânt.

„Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Zice Domnul.

„Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine... şi veţi găsi odihnă pentru suflatele voastre.”

Matei 11:28-29.

Fraţilor, suflete dragi, vreţi să urcaţi la cer, unde Domnul Isus, Mirele a pregătit locul?

Ştiu că vreţi; eu ştiu că acolo este gândul fiecăruia dintre noi.

Dar trebuie să coborâm la cruce mai întâi aşa cum Petru a coborât mai întâi din corabie şi apoi a mers spre Isus.

Aici la cruce, Domnul îţi va lua poverile, îţi va da lumina Sa şi-ţi va spune: „iată drumul, mergi pe el.”

Te aştept la capăt!

Acolo te voi primi în slavă!

Acolo îţi voi aşeza cununa pe cap!

Tu mergi pe drumul acesta pe care ţi-l arăt Eu.

Deschide-ne Doamne, urechile inimii ca să auzim glasul acesta „înapoia noastră”.

Fraţilor, mesajul predicii din ziua aceasta este mesajul crucii, şi este simplu: „ieşi din mijlocul mării unde este furtună şi vino la Domnul. Aici îţi voi arăta Calea, îţi voi arăta drumul spre cer.”

Zice Domnul! Amin.